luni, 23 ianuarie 2012

Cinste unui locotenent cu simţ patriotic

"Am venit aici din acelaşi motiv pentru care oamenii sunt aici. Raed Arafat este pentru mine un erou. Colegii mei nu au curaj să vorbească. Au familii, copii şi credite în bănci. Eu am depus jurământul în faţa cetăţenilor, nu în faţa actualei puteri. Eu îmi asum răspunderea pentru ceea ce fac acum!" a declarat tânărul locotenent Alexandru Gheorghe, participant la protestul organizat ieri, în capitală.
Felicitări tânărului! În sfârşit văd o persoană decentă şi cu adevărat curajoasă într-o funcţie de conducere în Armată. Ceilalţi deţinători de grade rămân închişi după porţile unităţilor militare, protejaţi de tot ce se întâmplă în ţara asta. Ei invocă regulamente stricte, care există în toate armatele din lume şi spun că le este interzis să participe la proteste politice ori organizate de sindicate, uitând că ce s-a întâmplat în România, în ultimele zile, nu mai ţine nici de unii, nici de alţii şi că dacă ar respecta cu adevărat jurămintele depuse, i-ar susţine pe cetăţeni, nu ar sări la gâtul acestui băiat inocent, care crede că poate aduce o schimbare în bine. Persoanele care se află în fruntea Armatei sunt nişte prostituate politice, dacă este să o spunem pe faţă. Îşi dezvoltă afacerile ilegale sub acoperirea oferită de politicieni. Le dau militarilor la popotă mâncare greţoasă făcută de firmele lor, aprovizionează unităţile cu obiecte de nimic, la preţuri uriaşe, pentru a beneficia de comisioane etc.. În plus, de multe ori ajung în funcţii tocmai rudele politicienilor, care nici măcar nu au habar ce este Armata, ce presupune să-ţi aperi ţara şi să lupţi pentru ea. Primesc avansări în grad oameni de nimic. În acest timp, băieţii decenţi ca acest Alexandru Gheorghe, care intră în Armată optimişti şi cu senzaţia că fac un bine, sunt reduşi la tăcere, li se omoară orice instinct patriotic, fiind puşi să sape şanţuri, să dea cu mătura şi să cureţe din când în când de rugină armamentul existent de pe vremea bunicului meu. Acest tânăr merită respect întrucât s-a dus să-i reprezinte tocmai pe colegii săi care ar vrea să dea o mână de ajutor pentru readucerea democraţiei şi a bunului-simţ în ţară, dar n-au voie.
Sunt atâtea de spus, când vine vorba de neregulile din Armată, dar nu ajută la nimic, pentru că, din păcate, eu nu mai cred în redresarea acestei ţări. România s-a cangrenat şi oricât încercăm să tăiem din părţile bolnave, cangrena se extinde şi tot la moarte ajungem.

duminică, 15 ianuarie 2012

Proteste

M-am hotărât cu greu să scriu despre protestele de zilele acestea, pentru că nu ştiu ce rezultate vor avea, din moment ce pe politicienii direct vizaţi de oameni îi doare în dos de suferinţele cetăţenilor acestei ţări... Pe de altă parte, ce să vă scriu?! Că la televiziuni se perindă fel şi fel de oameni politici, de-ai Puterii sau de-ai Opoziţiei, care ne expun teoria chibritului, având senzaţia că ei vor descoperi bricheta?! Acum îşi dau şi ei seama că dacă luau în seama problemele cetăţenilor nu se mai ajungea aici, că dacă nu furau tot ce se putea şi mai făceau ceva şi în interesul României, nu doar al lor, nu deveneam o ţară atât de săracă. Mai mult, printr-o metaforă demnă de nişte genii ale omenirii, ne explică cum România este ca un om bolnav care nu şi-a tratat primele semne de îmbolnăvire şi s-a trezit acum că i-a explodat punga de puroi. Bineînţeles, ei ne liniştesc că "boala" poate fi tratată cu "medicamente". Ca întotdeauna, politicienii n-au mişcat, practic, nici un deget ca să remedieze situaţia în care ne-au adus şi sunt convinsă că nu o vor face. De aceea, mi-e teamă că oamenii ies degeaba în stradă şi-şi mai şi pun viaţa în pericol, din cauza unor demenţi care aruncă cu bolovani şi torţe.
Mi-e teamă şi pentru jandarmi, întrucât şi ei sunt cetăţeni ai ţării, iar faptul că trebuie să-şi facă meseria ţinându-i în frâu pe protestatari nu înseamnă că trebuie blamaţi. Este sarcina lor de serviciu şi aşa cum fiecare dintre noi ţine la locul de muncă, oricât de mizer ar fi, şi ei o fac la fel. Credeţi că nu ar vrea să-şi spună ofurile, credeţi că cei care stau să vegheze străzile sunt atât de bogaţi, încât nu simt situaţia jalnică a ţării?! Nu spun că nu este posibil ca printre protestatari şi chiar jandarmi să fie elemente perturbatorii, trimise în scopuri manipulatorii. Dar asta nu ne dă dreptul să uităm de ţelul nostru şi să ne apucăm să ne urâm între noi,  când duşmanii adevăraţi ai democraţiei şi ai acestui popor stau în continuare la căldurică, plănuind alte şi alte mârşăvii.

luni, 9 ianuarie 2012

Iubitul meu din tren :))))

Vă sunt datoare cu o întâmplare haioasă de acum câteva zile, aşa că profit de pauza de la lucru şi v-o scriu repede. Pe când mă întorceam sâmbătă de la Cluj, cu trenul, am avut parte de zâmbetele şi sărutările pe obraz ale unui băieţel de vreo 6-7 anişori, care mi-a făcut curte, deşi nu ne puteam înţelege deloc, fiindcă el vorbea ungureşte, iar eu româneşte :)). Totul a început după vreo două ore de călătorie, când vagonul s-a mai eliberat, iar copilaşul a început să-l cutreiere, fiind lăsat de părinţii care aveau scaune în capătul celălalt al vagonului, faţă de mine. Astfel, după ce a făcut vreo două ture fără să mă bage în seamă, la un moment dat, băiatul a venit la scaunul meu şi mi-a făcut semn cu mâna că mă pupă, după care mi-a zis "pa", în ungureşte, şi a fugit la părinţi, râzând. L-am auzit povestindu-le ceva, fără să înţeleg ce (după cum spuneam, nu înţeleg mai nimic din maghiară). După ce a făcut aşa de vreo câteva ori, a profitat de faptul că vorbeam la telefon şi a venit spre mine, cu intenţia să mă pupe cu adevărat, pe gură. Uimită şi neştiind cum să-l dau la o parte finuţ, că doar era copil, am reuşit în cele din urmă să-l resping, aşa că a reluat tactica dinainte. După ce am terminat de vorbit la telefon, mi-am amintit că aveam la mine o napolitană ambalată, aşa că i-am dat-o la următoarea "vizită", făcându-l vizibil fericit, întrucât iar a încercat să mă sărute. De această dată, nu m-a mai speriat, aşa că i-am arătat că poate să-mi dea pupici pe obraji :p. Bucuros, s-a întors la părinţi, le-a povestit iar ceva, apoi s-a întors şi mi-a spus un cuvânt, pe care l-am interpretat drept "multumesc", apoi, după încă o tură de vagon, s-a cuminţit.
Dar, pentru a-mi arăta că nu m-a uitat, când ne-am apropiat de Miercurea Ciuc, a venit la scaunul meu, incaltat cu sandale rosii îmbrăcat cu hăiţa de iarnă, cu căciuliţă şi având un ghiozdănel pe umeri şi şi-a luat rămas-bun de la mine, după care el a coborât, iar eu am venit mai departe spre Braşov, fără a avea parte de alţi peţitori :).

Sincer, m-a bucurat atenţia pe care mi-a dat-o, dar pe de altă parte, fiindcă nu mă descurc prea bine cu copiii, iar cu el nici măcar nu vorbeam aceeaşi limbă, m-a băgat foarte tare în încurcătură :))).  

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Vise...

M-am intors din Cluj, dupa vreo 13 ore de stat pe tren (dus-intors in aceeasi zi), iar cand m-am gandit ca voi petrece doua zile frumoase, mi-am dat seama ca visez cai verzi pe pereti, cum obisnuiesc eu. Mai multe nu va scriu.

joi, 29 decembrie 2011

Hot in Cleveland

Dacă vă plictisiţi şi sunteţi în căutare de un serial comic, vă recomand călduros "Hot in Cleveland". Eu am ajuns la sezonul al doilea în numai câteva zile, pentru că este savuros de-a dreptul. Trei prietene din Los Angeles, trecute de 40 de ani, decid să plece în Paris, în vacanţă, pentru ca una dintre ele să treacă mai uşor peste divorţ. Din greşeală, ajung în Cleveland, unde îşi dau seama imediat că sunt considerate foarte atrăgătoare de bărbaţi, ei nefiind obişnuiţi cu femei îngrijite, cu atât mai puţin botoxate şi operate, cum se întâmpla în LA, unde cele trei erau "trecute". Când cea divorţată închirează o casă, dorind să se mute în Cleveland, celelalte două decid să rămână câteva luni cu ea. Dar de casă are grijă o bătrânică, pe care vor fi nevoite s-o includă în gaşcă. Alături de ea vor avea parte de multe peripeţii. De fapt, bătrânica are cel mai mult succes la bărbaţi, după cum am observat până acum, iar replicile ei sunt geniale. Ca să le descriu puţin pe cele trei femei din LA, vă spun că cea divorţată a fost casnică, n-a avut parte de întâlniri de vreo 20 de ani, de când s-a căsătorit, alta este o actriţă înfumurată, căreia îi place să vorbească şi să se vorbească numai de ea şi a treia este o englezoaică a cărei carte verde expiră şi caută în disperare să rezolve problema, inclusiv căsătorindu-se cu un boschetar... Mai multe nu vă spun, pentru că stric plăcerea de a-l vedea.

luni, 26 decembrie 2011

Un nou articol de-al meu, furat de "prietenii" de la Braşovul tău

Săptămâna trecută am găsit pe un site de reclamaţii plângerea unui braşovean care, după ce a cumpărat de la Germanos, din Real, un iphone în valoare de 2.800 de lei, a constatat că dispozitivul era stricat, întrucât nici nu putea primi apeluri pe el şi nici nu putea suna, deşi apărea semnal de reţea. Omul a vrut să-i fie schimbat aparatul, după câteva zeci de ore de la achiziţionare, dar operatorul economic nu a acceptat decât să-l repare, fiind considerat obiect în garanţie...

După ce am citit reclamaţia omului, l-am sunat pe numărul de telefon lăsat pe site şi l-am rugat să accepte să fac un articol pe baza păţaniei sale, pentru a-i avertiza pe ceilalţi cetăţeni cu privire la riscurile pe care şi le asumă când cumpără un lucru, fără să-l verifice până în cel mai mic detaliu. Am sunat şi la Protecţia Consumatorilor, să aflu ce prevede legea etc.. Toate bune şi frumoase până astăzi, când pasaje întregi din articolul meu au ajuns pe site-ul ziarului gratuit Bună Ziua Braşov, fără a se menţiona absolut nici o sursă. Pentru a vă demonstra că nu mint, cum am mai demonstrat-o şi cu alte ocazii, când publicaţia respectivă s-a autoservit din munca mea, uitaţi cele două texte:

Textul meu:

Un braşovean a dat 2.800 de lei pe un iphone stricat din fabricaţie

 Dorindu-şi un telefon mobil de ultimă generaţie, un bărbat din Braşov a dat 2.800 de lei pe un aparat cu care - avea să constate acasă - nu putea să dea ori să preia apeluri, din cauza unei defecţiuni avute, probabil, din fabricaţie. Necăjit, omul s-a întors după câteva zeci de ore la unitatea comercială de unde l-a achiziţionat, aflată în incinta unui supermarket din Bartolomeu, dar nu a mai putut să-l schimbe, având doar posibilitatea să-l dea la reparat.
Fără să dorească să-i fie dezvăluită identitatea, persoana în cauză ne-a povestit detaliat cele întâmplate, dorind ca astfel să-i avertizeze pe ceilalţi cetăţeni, potenţiali clienţi ai magazinelor de telefonie mobilă, cu privire la neplăcerile la care riscă să se expună, dacă nu verifică minuţios aparatele achiziţionate, înainte de a părăsi unitatea comercială.
Totul a început pe data de 14 decembrie, când braşoveanul s-a prezentat la magazinul din supermarket cu intenţia să-şi cumpere un telefon performant. După ce a studiat ofertele şi performanţele mai multor modele, bărbatul a ales să achiziţioneze un iphone 4S 16 G, scos la vânzare la preţul de 2.800 de lei. Tranzacţia a fost încheiată în jurul orelor 13.00.
După câtva timp de la părăsirea unităţii comerciale, cumpărătorul a realizat cu stupoare că, din cauza unei defecţiuni, nu poate prelua şi nici efectua apeluri cu aparatul în cauză, deşi prezenta semnal de reţea.
„În data de 16 decembrie, orele 9.00, la mai puţin de 36 de ore de la achiziţionare, m-am prezentat cu dispozitivul la magazinul de unde a fost cumpărat şi unde singura modalitate de rezolvare a problemei a fost introducerea în service. Ţin să menţionez că preţul acestui dispozitiv este de 2.800 de lei şi că mi s-a refuzat schimbarea lui. În plus, nu mi s-a oferit alt telefon în perioada în care cel cumpărat este în service, mi s-a comunicat doar că este o singură procedură, şi anume de reparare. Eu doresc schimbarea dispozitivului, nu repararea lui. Nu este normal să achiziţionez un obiect care nu este funcţional, care necesită reparaţie, nemaiprezentând condiţiile unui lucru nou. Acel produs a fost defect de la bun început şi nu din cauza uzurii sau modului de folosire”, s-a plâns omul.

Contract realizat în defavoarea clientului
Cu aproape 3.000 de lei scoşi din portofel şi fără iphone în buzunar, braşoveanul a fost forţat să accepte, în cele din urmă, ideea că a cumpărat cu un preţ usturător un aparat stricat. Mai mult, a fost nevoit să se obişnuiască şi cu gândul că va avea de aşteptat până îi va fi reparat obiectul, deşi banii i-a dat pe loc. De vină este contractul, în care se stipulează termenul de garanţie, condiţiile în care aceasta se oferă şi alte detalii, printre care nu se numără şi schimbarea aparatului electronic, într-un anumit interval de timp, în cazul în care se constată că acesta a fost fabricat cu defecţiuni.
Într-un asemenea caz, comisarii Protecţiei Consumatorilor sunt neputincioşi, după cum ne-a explicat directorul instituţiei, comisar-şef Dorin Iobb: „Indiferent de preţul obiectului şi de momentul în care a fost cumpărat, dacă aparatul este în garanţie, potrivit prevederilor legale, prima măsură este repararea lui, în termen de 15 zile. Doar în situaţia în care nu se poate repara sau se depăşeşte perioada de 15 zile, se impune schimbarea obiectului cu un altul sau returnarea banilor. Într-o situaţie ca cea prezentată, nu putem interveni, pentru că ar fi abuz. Există şi lanţuri de magazine care acceptă schimbarea produsului într-un termen de 48 de ore de la cumpărare, dar pentru că acela este regulamentul lor intern, nu din cauza legii”.

De aceea, potenţialii cumpărători de telefoane mobile ori de alte obiecte electronice şi electrocasnice sunt sfătuiţi să verifice minuţios aparatele alese spre achiziţionare, altfel, din moment ce au părăsit magazinul, riscă să nu le nu mai poată schimba, deşi constată că au fost scoase la comercializare cu stricăciuni.
„Din păcate, eu degeaba verificam mai mult timp starea iphone-ului, de faţă cu vânzătorii, că tot nu aveam cum să-mi dau seama că nu este funcţional. Nu puteam să efectuez apeluri de acolo, ca să-l probez”, a concluzionat cu dezamăgire braşoveanul.

 Textul de pe brasovul tau:

Un braşovean a dat 2.800 de lei pe un telefon stricat

 Dorindu-şi un telefon mobil de ultimă generaţie, un bărbat din Braşov a dat 2.800 de lei pe un aparat cu care - avea să constate acasă - nu putea să dea ori să preia apeluri, din cauza unei defecţiuni avute, probabil, din fabricaţie. Necăjit, omul s-a întors după câteva zeci de ore la unitatea comercială de unde l-a achiziţionat, aflată în incinta unui supermarket din Bartolomeu, dar nu a mai putut să-l schimbe, având doar posibilitatea să-l dea la reparat. Cu aproape 3.000 de lei scoşi din portofel şi fără telefon în buzunar, braşoveanul a fost forţat să accepte, în cele din urmă, ideea că a cumpărat cu un preţ usturător un aparat stricat. Mai mult, a fost nevoit să se obişnuiască şi cu gândul că va avea de aşteptat până îi va fi reparat obiectul, deşi banii i-a dat pe loc. De vină este contractul, în care se stipulează termenul de garanţie, condiţiile în care aceasta se oferă şi alte detalii, printre care nu se numără şi schimbarea aparatului electronic, într-un anumit interval de timp, în cazul în care se constată că acesta a fost fabricat cu defecţiuni. Inspectorii OPC le recomanda tuturor ca , indiferent de pretul achitat, sa verifice foarte atent lucrurile acizitionate.

PS: îmi pare rău ca textul meu apare cu majuscule, dar este de la blog! dacă vă deranjează, puteţi să-l citiţi de pe site-ul ziarului la care lucrez, dând click aici

 

miercuri, 21 decembrie 2011

Sărbători la Braşov

De când n-am mai scris pe blog, a nins la Braşov şi s-a şi topit din zăpadă... da, au trecut ceva zile de când n-am mai postat... Partea bună este că am revenit şi vă pot spune că în Poiana Braşov este foarte frumos. Dacă aveţi ceva timp, dar mai ales bănuţi şi vă place zăpada, merită să daţi o fugă până acolo. Eu nu mă înnebunesc după iarnă, pentru că nu sunt atrasă de sporturile de sezon, dar trebuie să recunosc că am fost azi în staţiune, cu treabă, şi peisajele sunt grozave, fiind ceva zăpadă (asta şi datorită tunurilor).
N-o să vă mint, în oraş s-a cam dus zăpada şi a rămas noroi cu gheaţă, dar compensează decorul de sărbători. Mai ales brazii din Piaţa Sfatului şi din Piaţa Unirii sunt frumoşi. De asemenea, în centrul oraşului aveţi căsuţe din lemn, de unde să vă luaţi vin fiert şi turtă dulce, pe Republicii găsiţi un loc de unde să cumpăraţi kurtos kolacs delicioşi, iar în localul de pe Mureşenilor numit Saloon găsiţi cel mai bun capuccino şi un strudel cu mere servit cu o cupă de îngheţată care vă face să vă lingeţi pe buziţe. Dacă vă plictisiţi, puteţi merge şi la un film. Petrecăreţii au cluburi. Vă spun fără intenţii ascunse, ci ca cetăţean al Braşovului, că merită să vă petreceţi sărbătorile aici :).

Nu ştiu dacă v-am convins sau nu să vizitaţi Braşovul în perioada asta, dar cu siguranţă vă doresc Crăciun fericit şi daruri multe! Poate vă mai scriu până atunci, dar mai bine să vă urez de mai multe ori, decât să regret că n-am făcut-o deloc! Acum fugiţi şi căutaţi daruri celor dragi, dacă văştiţi în întârziere! Pupici!