Cinste unui locotenent cu simţ patriotic

"Am venit aici din acelaşi motiv pentru care oamenii sunt aici. Raed Arafat este pentru mine un erou. Colegii mei nu au curaj să vorbească. Au familii, copii şi credite în bănci. Eu am depus jurământul în faţa cetăţenilor, nu în faţa actualei puteri. Eu îmi asum răspunderea pentru ceea ce fac acum!" a declarat tânărul locotenent Alexandru Gheorghe, participant la protestul organizat ieri, în capitală.
Felicitări tânărului! În sfârşit văd o persoană decentă şi cu adevărat curajoasă într-o funcţie de conducere în Armată. Ceilalţi deţinători de grade rămân închişi după porţile unităţilor militare, protejaţi de tot ce se întâmplă în ţara asta. Ei invocă regulamente stricte, care există în toate armatele din lume şi spun că le este interzis să participe la proteste politice ori organizate de sindicate, uitând că ce s-a întâmplat în România, în ultimele zile, nu mai ţine nici de unii, nici de alţii şi că dacă ar respecta cu adevărat jurămintele depuse, i-ar susţine pe cetăţeni, nu ar sări la gâtul acestui băiat inocent, care crede că poate aduce o schimbare în bine. Persoanele care se află în fruntea Armatei sunt nişte prostituate politice, dacă este să o spunem pe faţă. Îşi dezvoltă afacerile ilegale sub acoperirea oferită de politicieni. Le dau militarilor la popotă mâncare greţoasă făcută de firmele lor, aprovizionează unităţile cu obiecte de nimic, la preţuri uriaşe, pentru a beneficia de comisioane etc.. În plus, de multe ori ajung în funcţii tocmai rudele politicienilor, care nici măcar nu au habar ce este Armata, ce presupune să-ţi aperi ţara şi să lupţi pentru ea. Primesc avansări în grad oameni de nimic. În acest timp, băieţii decenţi ca acest Alexandru Gheorghe, care intră în Armată optimişti şi cu senzaţia că fac un bine, sunt reduşi la tăcere, li se omoară orice instinct patriotic, fiind puşi să sape şanţuri, să dea cu mătura şi să cureţe din când în când de rugină armamentul existent de pe vremea bunicului meu. Acest tânăr merită respect întrucât s-a dus să-i reprezinte tocmai pe colegii săi care ar vrea să dea o mână de ajutor pentru readucerea democraţiei şi a bunului-simţ în ţară, dar n-au voie.
Sunt atâtea de spus, când vine vorba de neregulile din Armată, dar nu ajută la nimic, pentru că, din păcate, eu nu mai cred în redresarea acestei ţări. România s-a cangrenat şi oricât încercăm să tăiem din părţile bolnave, cangrena se extinde şi tot la moarte ajungem.

Proteste

M-am hotărât cu greu să scriu despre protestele de zilele acestea, pentru că nu ştiu ce rezultate vor avea, din moment ce pe politicienii direct vizaţi de oameni îi doare în dos de suferinţele cetăţenilor acestei ţări... Pe de altă parte, ce să vă scriu?! Că la televiziuni se perindă fel şi fel de oameni politici, de-ai Puterii sau de-ai Opoziţiei, care ne expun teoria chibritului, având senzaţia că ei vor descoperi bricheta?! Acum îşi dau şi ei seama că dacă luau în seama problemele cetăţenilor nu se mai ajungea aici, că dacă nu furau tot ce se putea şi mai făceau ceva şi în interesul României, nu doar al lor, nu deveneam o ţară atât de săracă. Mai mult, printr-o metaforă demnă de nişte genii ale omenirii, ne explică cum România este ca un om bolnav care nu şi-a tratat primele semne de îmbolnăvire şi s-a trezit acum că i-a explodat punga de puroi. Bineînţeles, ei ne liniştesc că "boala" poate fi tratată cu "medicamente". Ca întotdeauna, politicienii n-au mişcat, practic, nici un deget ca să remedieze situaţia în care ne-au adus şi sunt convinsă că nu o vor face. De aceea, mi-e teamă că oamenii ies degeaba în stradă şi-şi mai şi pun viaţa în pericol, din cauza unor demenţi care aruncă cu bolovani şi torţe.
Mi-e teamă şi pentru jandarmi, întrucât şi ei sunt cetăţeni ai ţării, iar faptul că trebuie să-şi facă meseria ţinându-i în frâu pe protestatari nu înseamnă că trebuie blamaţi. Este sarcina lor de serviciu şi aşa cum fiecare dintre noi ţine la locul de muncă, oricât de mizer ar fi, şi ei o fac la fel. Credeţi că nu ar vrea să-şi spună ofurile, credeţi că cei care stau să vegheze străzile sunt atât de bogaţi, încât nu simt situaţia jalnică a ţării?! Nu spun că nu este posibil ca printre protestatari şi chiar jandarmi să fie elemente perturbatorii, trimise în scopuri manipulatorii. Dar asta nu ne dă dreptul să uităm de ţelul nostru şi să ne apucăm să ne urâm între noi,  când duşmanii adevăraţi ai democraţiei şi ai acestui popor stau în continuare la căldurică, plănuind alte şi alte mârşăvii.

Iubitul meu din tren :))))

Vă sunt datoare cu o întâmplare haioasă de acum câteva zile, aşa că profit de pauza de la lucru şi v-o scriu repede. Pe când mă întorceam sâmbătă de la Cluj, cu trenul, am avut parte de zâmbetele şi sărutările pe obraz ale unui băieţel de vreo 6-7 anişori, care mi-a făcut curte, deşi nu ne puteam înţelege deloc, fiindcă el vorbea ungureşte, iar eu româneşte :)). Totul a început după vreo două ore de călătorie, când vagonul s-a mai eliberat, iar copilaşul a început să-l cutreiere, fiind lăsat de părinţii care aveau scaune în capătul celălalt al vagonului, faţă de mine. Astfel, după ce a făcut vreo două ture fără să mă bage în seamă, la un moment dat, băiatul a venit la scaunul meu şi mi-a făcut semn cu mâna că mă pupă, după care mi-a zis "pa", în ungureşte, şi a fugit la părinţi, râzând. L-am auzit povestindu-le ceva, fără să înţeleg ce (după cum spuneam, nu înţeleg mai nimic din maghiară). După ce a făcut aşa de vreo câteva ori, a profitat de faptul că vorbeam la telefon şi a venit spre mine, cu intenţia să mă pupe cu adevărat, pe gură. Uimită şi neştiind cum să-l dau la o parte finuţ, că doar era copil, am reuşit în cele din urmă să-l resping, aşa că a reluat tactica dinainte. După ce am terminat de vorbit la telefon, mi-am amintit că aveam la mine o napolitană ambalată, aşa că i-am dat-o la următoarea "vizită", făcându-l vizibil fericit, întrucât iar a încercat să mă sărute. De această dată, nu m-a mai speriat, aşa că i-am arătat că poate să-mi dea pupici pe obraji :p. Bucuros, s-a întors la părinţi, le-a povestit iar ceva, apoi s-a întors şi mi-a spus un cuvânt, pe care l-am interpretat drept "multumesc", apoi, după încă o tură de vagon, s-a cuminţit.
Dar, pentru a-mi arăta că nu m-a uitat, când ne-am apropiat de Miercurea Ciuc, a venit la scaunul meu, incaltat cu sandale rosii îmbrăcat cu hăiţa de iarnă, cu căciuliţă şi având un ghiozdănel pe umeri şi şi-a luat rămas-bun de la mine, după care el a coborât, iar eu am venit mai departe spre Braşov, fără a avea parte de alţi peţitori :).

Sincer, m-a bucurat atenţia pe care mi-a dat-o, dar pe de altă parte, fiindcă nu mă descurc prea bine cu copiii, iar cu el nici măcar nu vorbeam aceeaşi limbă, m-a băgat foarte tare în încurcătură :))).  

Vise...

M-am intors din Cluj, dupa vreo 13 ore de stat pe tren (dus-intors in aceeasi zi), iar cand m-am gandit ca voi petrece doua zile frumoase, mi-am dat seama ca visez cai verzi pe pereti, cum obisnuiesc eu. Mai multe nu va scriu.