Câteva poze făcute cu Oana

În postarea anterioară am scris despre vizita Oanei la Braşov, dar fiindcă eram la serviciu, nu puteam să vă arăt şi poze cu noi, aşa că am lăsat pe altădată. Acum, că mai am puţină energie până să mă bag la somnic, m-am decis să pun cele două fotografii pe care vroiam să vi le arăt. Ca de obicei, eu arăt groaznic şi-mi vine să mă uit cu ochii închişi (de parca s-ar putea :)))), dar sunt amintiri, aşa că le împărăşesc cu voi (în alb este prietena mea, în negru, eu):

În a doua poză apare alături de noi o fostă colegă de liceu de-a Oanei.

Reîntâlnire cu Oana

Week-end-ul ăsta a venit fosta mea colegă de facultate, Oana, la mine, în Braşov, ocazie cu care am povestit până târziu în noapte. Am mai scris pe blog că unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat în timpul facultăţii a fost că mi-am făcut trei prietene extrem de bune: pe Oana, pe Cori şi pe Anca (ordinea este întâmplătoare).
Toate cele trei au rămas în Bucureşti la terminarea facultăţii, Cori pentru că este de acolo, Anca pentru că spunea că nu are ce să facă în Vâlcea -de unde este, iar Oana a dat mai departe la master în Bucureşti şi, între timp, s-a şi angajat acolo. Aşadar, eu nu mai am posibilitatea să le văd, decât o dată la nu ştiu cât timp...
Revenind, vineri seară am fost după ea la gară, ocazie cu care mi-am amintit de droaia de ţigani care îşi duce veacul pe acolo. Mi s-au părut de-a dreptul sinistre minutele de aşteptare, dar senzaţia a trecut de îndată ce mi-am văzut prietena zâmbind spre mine. Trecuse mai bine de un an de la ultima întâlnire. Mi s-a părut totuşi că prietenia noastră este mai trainică chiar decât în timpul facultăţii. Am stat la poveşti până la 4 dimineaţa. A fost prima dată după mult timp când orele nopţii s-au scurs pe ne-simţite, datorită poveştilor. Am adormit greu, Oana ştiind de ce. A doua zi m-am trezit devreme, cu acelaşi amestec de supărare şi bucurie. În fapt, tot week-end-ul a fost în acest ton. Mi-am amintit, pentru a nu ştiu câta oară, că degeaba ne plănuim anumite momente din viaţă, degeaba credem că vor fi perfecte, pentru că ele se pot transforma brusc în opusul visurilor noastre. În orice caz, orele în care am stat pur şi simplu şi ne-am povestit bunele şi relele au fost grozave şi sper să le repetăm. Mi-aş dori ca data viitoare să fim în gaşcă completă, să ieşim în cupluri undeva, la o căbănuţă, pensiune, să facem foc de tabără şi să ne aşezăm lângă căldură, unde să ne povestim până în toiul nopţii... Cu imaginea asta perfectă închei post-ul ăsta, dorindu-vă un început de săptămână frumos!

Un banc care să mai descreţească frunţile :)

Un individ evadeaza din inchisoare. Intra intr-o casa la nimereala si gaseste un cuplu in pat. Ii cere tipului sa se ridice si il leaga de un scaun, apoi, in timp ce o lega pe femeie de pat, se apropie de ea, o saruta pe gat, apoi se ridica si merge la toaleta.

Barbatul ii zice femeii: “Uita-te la infractor! a stat multi ani la inchisoare si n-a mai vazut demult o femeie. Am vazut cum te-a sarutat pe gat. Daca vrea sex, sa nu te opui, sa nu tipi, da-i satisfactie, chiar daca iti este sila de el! E periculos, iar daca o sa se infurie, ne va ucide. Sa fii tare, iubita mea! Te iubesc!”

Femeia: “Nu ma saruta pe gat, ci imi soptea la ureche. Mi-a spus ca e homosexual si crede ca esti dragut, apoi m-a intrebat daca avem vaselina in casa. Eu i-am spus ca este in baie. Fii tare, iubitule! Si eu te iubesc!”


Genial :p
L-am citit pe realitatea.net, dar e banc, nu ştire :)

Filmuleţ: Doi prieteni de invidiat

Unul are gheruţe, celălalt, colţi de speriat, dar amândoi sunt la fel de simpatici şi de amuzanţi:
http://www.castanet.net/news/Offbeat/62184/Pitbull-vs-kitten

Săptămână frumoasî şi-nsorită!!! 

Filmuleţ: Doi prieteni de invidiat

Unul are gheruţe, celălalt, colţi de speriat, dar amândoi sunt la fel de simpatici şi de amuzanţi:
http://www.castanet.net/news/Offbeat/62184/Pitbull-vs-kitten

Săptămână frumoasî şi-nsorită!!! 

S-a întors Vickysor acasă!!!!!

Mulţumită pontului dat pe blog de un adevărat înger, am reuşit s-o recuperez pe căţeluşa mea!!! Într-adevăr era la Asociaţia Milioane de Prieteni :). Oameni extrem de iubitori au avut grijă de ea în cele patru zile în care a lipsit de acasă şi le voi fi mereu recunoscătoare, pentru că au îngrijit-o, au răsfăţat-o, i-au fost ca o familie! Ieri seară am mers s-o iau şi încă dinainte de a intra în curtea asociaţiei, m-a recunoscut şi a început să latre timid, apoi să plângă. Era într-o curticică dincolo de curtea propriu-zisă, aşa că nu ne vedeam deloc, dar am strigat "Vicky" şi a început să plângă tare de tot. A fost sfâşâietor s-o aud aşa necăjită şi să n-o pot lua în braţe. Dar după câteva minute, toate grijile au trecut şi am putut s-o iau înapoi acasă, unde era atât de aşteptată. Seara, am pus un serial şi am ţinut-o în braţe, am mângâiat-o pe burtică, iar ea a dormit dusă, sforăind ca un omuleţ :). Cred ca a fost prima noapte, de vineri încolo, în care am dormit amândouă fericite!

PS: Mulţumesc din tot sufletul persoanei care mi-a oferit informaţia, celor de la Asociaţia Milioane de Prieteni, în frunte cu doamna Lapis şi lui Ştefan, pentru că a venit cu mine şi mi-a fost alături în această problemă!

S-a întors Vickysor acasă!!!!!

Mulţumită pontului dat pe blog de un adevărat înger, am reuşit s-o recuperez pe căţeluşa mea!!! Într-adevăr era la Asociaţia Milioane de Prieteni :). Oameni extrem de iubitori au avut grijă de ea în cele patru zile în care a lipsit de acasă şi le voi fi mereu recunoscătoare, pentru că au îngrijit-o, au răsfăţat-o, i-au fost ca o familie! Ieri seară am mers s-o iau şi încă dinainte de a intra în curtea asociaţiei, m-a recunoscut şi a început să latre timid, apoi să plângă. Era într-o curticică dincolo de curtea propriu-zisă, aşa că nu ne vedeam deloc, dar am strigat "Vicky" şi a început să plângă tare de tot. A fost sfâşâietor s-o aud aşa necăjită şi să n-o pot lua în braţe. Dar după câteva minute, toate grijile au trecut şi am putut s-o iau înapoi acasă, unde era atât de aşteptată. Seara, am pus un serial şi am ţinut-o în braţe, am mângâiat-o pe burtică, iar ea a dormit dusă, sforăind ca un omuleţ :). Cred ca a fost prima noapte, de vineri încolo, în care am dormit amândouă fericite!

PS: Mulţumesc din tot sufletul persoanei care mi-a oferit informaţia, celor de la Asociaţia Milioane de Prieteni, în frunte cu doamna Lapis şi lui Ştefan, pentru că a venit cu mine şi mi-a fost alături în această problemă!

Nuntă

Peste vreo două săptămâni, o să merg la o nuntă cu Ştefan. Se însoară un coleg de-al lui, cu care se înţelege bine, aşa că vom fi şi noi prezenţi în -sper eu pentru cuplu- una dintre cele mai frumoase zile ale tinerilor îndrăgostiţi. Până acum am mai fost la o singură nuntă, pe când aveam vreo 13 ani, deci a trecut lejer un deceniu de atunci... Într-un fel, sunt încântată că o să văd de aproape bucuria unei mirese, că o să-i simt emoţiile :). Nu pentru că m-aş vedea pe mine mireasă. Nu, este prea devreme. Îl ador pe Ştefan, dar cred că suntem prea tineri ca să ne căsătorim, suntem încă necopţi, oricât ne-am iubi. Important este că ne vede Dumnezeu, iar pentru a fi fericiţi împreună nu avem nevoie de acte, de inele, de martori etc.. Eu una ştiu că sufletul meu îi aparţine în totalitate.

Revenind la căsătorie, dintotdeauna am considerat actul dintre miri ca pe un contract obişnuit, întrucât el nu asigură dragostea dintre doi oameni, ci stabilitatea financiară. În caz de divorţ, ori de deces, ori la apariţia unui copil, totul este "acoperit"... Dar siguranţa că vei fi iubit(ă) zeci de ani de acum încolo de persoana cu care te căsătoreşti nu ţi-o poate oferi nimeni şi nimic.  Totul ţine de oamenii care formează cuplul respectiv, de felul în care se comportă unul cu celălalt, de compromisurile pe care sunt supuşi să le facă pentru fericirea celuilalt, de respectul reciproc, de puterea fiecăruia de a se lupta cu greutăţile vieţii. O dragoste veşnică nu înseamnă neapărat o dragoste perfectă, ceea ce puţini ştiu... de aceea multe cupluri se şi despart. Oamenii cred că este mai simplu să iasă dintr-o relaţie, când apar primele probleme, şi să-şi încerce norocul cu altcineva, decât să lupte pentru dragoste, dar frumuseţea vieţii constă tocmai în provocările de zi cu zi, iar când doi oameni se unesc pentru a le depăşi, ei devin invincibili.

Sper ca tinerii la nunta cărora vom merge să aibă înţelepciunea, răbdarea şi dragostea să rămână împreună pentru totdeauna -nu din cauza actului, ci datorită sentimentelor dintre ei :)!

Nuntă

Peste vreo două săptămâni, o să merg la o nuntă cu Ştefan. Se însoară un coleg de-al lui, cu care se înţelege bine, aşa că vom fi şi noi prezenţi în -sper eu pentru cuplu- una dintre cele mai frumoase zile ale tinerilor îndrăgostiţi. Până acum am mai fost la o singură nuntă, pe când aveam vreo 13 ani, deci a trecut lejer un deceniu de atunci... Într-un fel, sunt încântată că o să văd de aproape bucuria unei mirese, că o să-i simt emoţiile :). Nu pentru că m-aş vedea pe mine mireasă. Nu, este prea devreme. Îl ador pe Ştefan, dar cred că suntem prea tineri ca să ne căsătorim, suntem încă necopţi, oricât ne-am iubi. Important este că ne vede Dumnezeu, iar pentru a fi fericiţi împreună nu avem nevoie de acte, de inele, de martori etc.. Eu una ştiu că sufletul meu îi aparţine în totalitate.

Revenind la căsătorie, dintotdeauna am considerat actul dintre miri ca pe un contract obişnuit, întrucât el nu asigură dragostea dintre doi oameni, ci stabilitatea financiară. În caz de divorţ, ori de deces, ori la apariţia unui copil, totul este "acoperit"... Dar siguranţa că vei fi iubit(ă) zeci de ani de acum încolo de persoana cu care te căsătoreşti nu ţi-o poate oferi nimeni şi nimic.  Totul ţine de oamenii care formează cuplul respectiv, de felul în care se comportă unul cu celălalt, de compromisurile pe care sunt supuşi să le facă pentru fericirea celuilalt, de respectul reciproc, de puterea fiecăruia de a se lupta cu greutăţile vieţii. O dragoste veşnică nu înseamnă neapărat o dragoste perfectă, ceea ce puţini ştiu... de aceea multe cupluri se şi despart. Oamenii cred că este mai simplu să iasă dintr-o relaţie, când apar primele probleme, şi să-şi încerce norocul cu altcineva, decât să lupte pentru dragoste, dar frumuseţea vieţii constă tocmai în provocările de zi cu zi, iar când doi oameni se unesc pentru a le depăşi, ei devin invincibili.

Sper ca tinerii la nunta cărora vom merge să aibă înţelepciunea, răbdarea şi dragostea să rămână împreună pentru totdeauna -nu din cauza actului, ci datorită sentimentelor dintre ei :)!

Dexter şi Hostel

De câteva zile rămăsesem în pană de idei în privinţa serialului la care să mă uit, după ce terminasem sezoanele la cele pe care le-am urmărit până acum... Aşa am ajuns să caut unul nou. După descriere, mi s-a părut interesant "Dexter", iar după primul episod (care nu m-a impresionat), am zis să-i mai dau o şansă cu un al doilea, iar în cele din urmă a ajuns să-mi placă. Nu pentru că ar avea un scenariu magnific, ori actori foarte buni, ci pentru că mă pune pe gânduri. Oare eu aş fi în stare să omor pe cineva, dacă aş fi sigură că acea persoană este un criminal în serie, un violator care a traumatizat zeci de femei (sau chiar copii), un traficant de persoane sau oricare alt tip de monstru care scapă de închisoare din vina sistemului defect etc.? Tind să cred că ar exista momente în care m-aş murdări de sânge. Mai ales dacă ar fi în joc familia mea (aici îi includ pe toţi cei dragi, nu doar rudele de sânge).

Bineînţeles, Dexter nu se întreabă aşa ceva în film. El este un individ care pur şi simplu simte nevoia să ucidă şi care a fost învăţat de tatăl său adoptiv să-şi canalizeze impulsurile de criminal pe omorârea persoanelor care oricum nu merită să trăiască printre noi (spre exemplu, a omorât un cuplu ( soţ-soţie) care "ajuta" oameni din Cuba să ajungă ilegal în Miami, contra unor sume importante de bani, apoi cerea alţi bani -taxă surpriză- familiilor imigranţilor, iar dacă nu primea sumele într-un anumit timp, îi omora pe bieţii fugari pe un vas, prin înec, apoi îi arunca peste bord... Iar cei ţinuţi până la răscumpărare sau ucidere stăteau în condiţii mizere şi fără mâncare ori apă...).  

Revenind la realitate, cred că într-adevăr există oameni care n-ar merita să trăiască printre noi, întrucât, spre deosebire de animale, ei fac rău din pură plăcere. Nu din instinct de supravieţuire, ci din plăcere. Întâmplător sau nu, zilele ăstea am văzut şi "Hostel", un film care scoate la iveală exact această latură bolnavă. În fapt, filmul este despre un fel de club în care oamenii foarte bogaţi se înscriu pentru a primi o persoană pe care s-o omoare după bunul plac (prin împuşcare, spre exemplu, ori prin mijloace de tortură greu de imaginat). Victimele sunt racolate din diverse ţări, prin metode mârşave, şi duse la un hostel din Slovacia, de unde "dispar". În fapt, ele sunt transportate la o fostă fabrică transformată în loc de "joacă" pentru bogătaşi şi sunt scoase la licitaţie electronică. Astfel, bogătaşul care câştigă licitaţia îşi ucide "achiziţia" după placul inimii, dar în interiorul unei camere special amenajate în fabrică. Pentru asta, i se pun la dispoziţie costumaţiile, ustensilele şi toate celelalte obiecte necesare transformării fanteziei bolnave în realitate cruntă... În fabrică sunt amenajate mai multe asemenea încăperi, în aşa fel încât simultan au loc mai multe atrocităţi...