Mă "plimbam" azi pe internet, în căutarea unor ştiri, dar am găsit în schimb fotografii cu lagărele de exterminare. Văzându-le, nu înţeleg cum unii pot fi încă de partea lui Hitler sau de partea nazismului în general. Cum să pui să doarmă într-o singură cameră zeci de oameni, cum să îi pui să-şi facă nevoile unii lângă alţii, fără pic de intimitate, cum să-i pui să care plugul, în timp ce ei au 30 de kilograme, iar tu ai 230?... Sunt o groază de "cum?" în capul meu şi niciodată nu o să înţeleg de unde izvorăşte atâta cruzime în unii oameni.
Citisem cu câţiva ani în urmă cartea unui polonez care a fost şi el închis în lagărele de la Auschwitz, ca şi deţinut politic. În fapt, cartea se numeşte "Cinci ani la Auschwitz" şi cred că ar trebui citită de fiecare om în parte, pentru că are detalii uluitoare. Nu mai reţin numele celui care a scris-o, dar vă spun că am rămas şocată de tot ce se petrecea în lagăre, la doar câţiva kilometri de locuitorii din acea zonă a Poloniei, în cunoştinţa de cauză a acestora. Mi s-ar frânge inima să ştiu că trăiesc lângă un asemenea infern şi că nu încerc să fac nimic pentru acei oameni.
Vă spun, este o carte cu mărturisiri şocante, despre cum evreii şi ceilalţi deţinuţi erau supravegheaţi de nişte "animale", care fuseseră condamnate în Germania pentru crime, violuri şi alte fapte similare şi trimise în lagăre să facă pe paznicii. Vă daţi seama că pentru acei monştri era o plăcere să-i chinuie în fel şi chip pe oameni, să le facă viaţa un infern. Flămânzi, mâncaţi de purici şi de boli, bieţii oameni supravieţuiau printr-o minune. Mai bine zis, unii dintre ei, pentru că cei mai mulţi cedau... Deşi erau lăsaţi să flămânzească şi să se usuce pe picioare, erau folosiţi fără milă la muncile câmpului, la construirea căilor ferate, la "afacerile" unor localnici etc. Când nu mai puteau fi folosiţi, din cauza slăbiciunii, erau trimişi la gazare. Imaginaţi-vă cum este să stai în curte şi să te rogi să nu-ţi auzi numele, pentru că auzirea lui ar însemna condamnarea la moarte...
Inclusiv autorul cărţii a trecut prin aşa moment, dar o minune la salvat. Deşi era polonez, nu evreu, acesta nu a fost tratat întotdeauna mai bine decât aceştia, trecând prin tot felul de nenorociri, la o vârstă la care noi descoperim frumuseţea vieţii.
Gândiţi-vă că gazarea evreilor nu era de ajuns pentru nemţii de atunci. Aceştia mai şi luau dinţii din aur care rămâneau în rămăşiţele celor ucişi, sau alte resturi valoroase, încât la un moment dat se poate spune că se făcea trafic cu aşa ceva prin lagăre. Aceeaşi luptă se ducea şi pentru mâncare, între deţinuţi, dacă se pot numi "mâncare" apele chioare şi resturile pe care le primeau. Gândiţi-vă cum o fi să ajungi să te bucuri de moartea altuia, pentru că poţi să-i furi porţia de ciorbă pe care n-a mai apucat să şi-o mănânce.
Sunt foarte multe lucruri de menţionat pe această temă şi m-aş bucura dacă ar citi cât mai mulţi oameni cărţi legate de subiect, pentru că doar aşa putem evita să devenim la rândul nostru monştri.
În speranţa că vă vor interesa pozele, uitaţi link-ul:
http://www.crimetime.ro/international/auschwitz-inainte-si-acum-galerie-foto-impresionanta.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu