Peste fix o lună va fi ziua mea. Voi împlini 23 de ani. Nu ştiu dacă sunt mulţi sau puţini, dacă ar trebui să mă bucur sau să-mi dau pumni în cap de nervi. Cred că cel mai bine ar fi să mă gândesc la ce am realizat până acum şi la ce va urma.
Cel mai important este că am avut ocazia să cunosc o mulţime de oameni şi să învâţ câte puţin de la toţi. Material, nu am acumulat mai nimic şi nici nu cred că ar fi tocmai normal la vârsta asta. Deocamdată îmi trasez drumurile în viaţă. Voi vedea mai târziu unde mă duc.
Am mai învăţat că singurul om pe care te poţi baza întotdeauna eşti tu însuţi sau însăţi. Nu înseamnă că am învăţat că trebuie să fiu izolată, dar am aflat că nu e bine să te bazezi prea mult pe ceilalţi, nici măcar pe cei care crezi că te iubesc.
Am mai învăţat că iubirea înseamnă altceva de la om la om. La mine însemna multe. Începe să însemne puţine şi să-mi ofere şi mai puţine. Înafară de iubirea pentru părinţi. Aceea nu ţi-o poate lua nimeni, nici măcar ei. Este în sânge.
Mă simt mai puternică decât anul trecut sau decât acum doi ani. Poate tocmai pentru că am învăţat că totul depinde de mine, nu de alţii, că am forţa să trec prin toate greutăţile cu fruntea sus şi că aproape nimic nu este de neînlocuit.
Am vărsat şi multe lacrimi. Poate prea multe pentru vârsta mea. Dar nu cred că este o slăbiciune. Este doar sinceritate faţă de mine, faţă de ceilalţi, este un mod de a mă descărca.
Pentru următoarea aniversare, din 2012, îmi doresc să fiu şi mai puternică de atât. Să nu mai las pe nimeni să mă doboare şi să nu mai simt nevoia să vărs lacrimi. Vreau să-mi termin master-ul cu bine şi să ajung o ziaristă bună, pe care s-o aprecieze lumea. În continuare, nu-mi doresc bogăţii. Să ne ajute Dumnezeu pe mine şi pe familia mea să ne fie ca acum. Să avem un adăpost primitor, o mâncare caldă pe masă şi câteva lucruşoare de care orice om are nevoie. Nu vreau mai mult, pentru că inevitabil obiectele schimbă personalitatea şi caracterul unui om.
Vreau să am fruntea sus datorită a ceea ce sunt, nu a ceea ce am.
Observ în ceea ce am scris că s-au dus visele adolescentei de 18 ani. Nu mai cred în dragoste nemuritoare şi în sacrifiu sau loialitate până la moarte. Nu, oamenii sunt făcuţi ca să profite unii de alţii, asta e realitatea. Unii profită material, alţii sentimental, fiecare în funcţie de ceea ce are nevoie. Nu există prietenie sau iubire fără interese (repet, nu neapărat materiale).
Pe curând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu