sâmbătă, 18 decembrie 2010

Realitate: Focul a transformat în scrum viaţa multor oameni...

În urmă cu vreo săptămână sau două, am făcut un articol legat de prevenirea incendiilor provocate de instalaţiile de încălizire stricate sau improvizate. Am sperat că astfel, măcar o parte din oameni îşi vor aminti că trebuie să-şi verifice sursele de încălzire şi să se asigure că totul este în ordine, din acest punct de vedere. Din păcate, incendiile de zilele acestea mi-au cam spulberat speranţele. Am avut de scris despre două asemenea evenimente cauzate de coşuri de fum neizolate corespunzător, care au făcut să se supraîncălzească materialul folosit la construcţie (într-unul din cazuri a fost rigips) şi să ia foc. O familie din Stupini a rămas fără acoperiş şi fără mansardă, iar proprietarul unei magazii din Timişul de Jos a rămas fără atelier şi fără aparatura de specialitate, cu care îşi câştiga pâinea de zi cu zi.

Am mai avut de scris despre o întâmplare cât de cât asemănătoare, ba chiar mai urâtă, întrucât a fost vorba şi despre o femeie rănită. Aceasta a încercat să înteţească focul din sobă cu material combustibil (benzină sau motorină), iar în momentul în care a început să toarne din sticlă, i-a luat foc recipientul, provocându-i arsuri pe mâini şi pe picioare... Ca să nu mai spun că a luat foc şi încăperea, întrucât i-a cazut sticla pe jos...

Acestea sunt date cât se poate de adevărate, preluate de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov. Cu ocazia materialului de prevenire a incendiilor, am aflat de la aceeaşi sursă că, an de an, cele mai multe necazuri au loc iarna, din cauza sobelor, a centralelor, a coşurilor de fum, a improvizaţiilor electrice, a afumătorilor nesupravegheate din curte (în situaţia caselor, bineînţeles) sau din pod...

De aceea vă rog să fiţi atenţi cum vă încălziţi casele. Dacă ceva vi se pare în neregulă, mai bine daţi un ban pe o verificare corespunzătoare, făcută la timp, decât să rămâneţi fără un acoperiş deasupra capului sau şi mai rău, decât să puneţi în pericol viaţa voastră sau pe a celor dragi. Dacă plecaţi de acasă, mai bine opriţi totul şi îngheţaţi câteva minute până se reîncălzesc camerele, decât să nu mai aveţi la ce vă întoarce. De asemenea, cei care aveţi fraţi mici sau chiar copii proprii, evitaţi să-i lăsaţi singurei acasă, cu o sursă de încălzire pornită. Mai bine îi luaţi cu voi sau îi lăsaţi în veghea unui adult, decât să păţească ceva şi să regretaţi toată viaţa. Din fericire, în Braşov nu am auzit de asemenea cazuri tragice, dar au fost în ţară, de-a lungul timpului...

Am scris acest post, pentru că vă doresc tuturor o perioadă frumoasă, în care să nu aveţi probleme şi în care să vă puteţi bucura de puţinele sau multele pe care le aveţi alături de cei dragi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu