joi, 29 decembrie 2011

Hot in Cleveland

Dacă vă plictisiţi şi sunteţi în căutare de un serial comic, vă recomand călduros "Hot in Cleveland". Eu am ajuns la sezonul al doilea în numai câteva zile, pentru că este savuros de-a dreptul. Trei prietene din Los Angeles, trecute de 40 de ani, decid să plece în Paris, în vacanţă, pentru ca una dintre ele să treacă mai uşor peste divorţ. Din greşeală, ajung în Cleveland, unde îşi dau seama imediat că sunt considerate foarte atrăgătoare de bărbaţi, ei nefiind obişnuiţi cu femei îngrijite, cu atât mai puţin botoxate şi operate, cum se întâmpla în LA, unde cele trei erau "trecute". Când cea divorţată închirează o casă, dorind să se mute în Cleveland, celelalte două decid să rămână câteva luni cu ea. Dar de casă are grijă o bătrânică, pe care vor fi nevoite s-o includă în gaşcă. Alături de ea vor avea parte de multe peripeţii. De fapt, bătrânica are cel mai mult succes la bărbaţi, după cum am observat până acum, iar replicile ei sunt geniale. Ca să le descriu puţin pe cele trei femei din LA, vă spun că cea divorţată a fost casnică, n-a avut parte de întâlniri de vreo 20 de ani, de când s-a căsătorit, alta este o actriţă înfumurată, căreia îi place să vorbească şi să se vorbească numai de ea şi a treia este o englezoaică a cărei carte verde expiră şi caută în disperare să rezolve problema, inclusiv căsătorindu-se cu un boschetar... Mai multe nu vă spun, pentru că stric plăcerea de a-l vedea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu