miercuri, 30 noiembrie 2011

Englez jignind româncele, susţinut de români

"Peter Fogarty, un profesor britanic care lucrează în Bucureşti ca profesor de şcoală primară şi este căsătorit cu o româncă, a scris o carte intitulată 100 de căi prin care poţi mulţumi o româncă, plină de sfaturi jignitoare şi de stereotipii la adresa românilor. 
<<După opt ani de zile, nenumărate certuri şi câteva ghionturi primite pe sub masă, simt că am reuşit să identific cele 100 de lucruri esenţiale de care un bărbat trebuie să ţină cont pentru a face fericită o femeie din România>>, scrie britanicul Peter Fogarty în prezentarea de pe Amazon.com a cărţii 100 de căi prin care poţi mulţumi o româncă".

Câteva dintre sfaturile sale:
  • Cumpără flori
Este foarte important să oferi flori în România. Cu toate că românii n-au bani, mâncare sau perspective economice, florăriile nu dau niciodată faliment.
  • Fereşte-te de femeile singure în restaurante
Nu invita niciodată la masa ta femeile singure din restaurante, pentru că majoritatea lor sunt prostituate ieşite la vânătoare de clienţi.
  • Cumpără-le prietenilor ei cărţi din străinătate
Din cauza unor motive încă nedescifrate de umanitate, femeile din România sunt incapabile să cumpere cărţi de pe internet.
  • Poartă mereu două portofele
În felul ăsta, dacă eşti jefuit (aşteaptă-te ca asta să se întâmple de cel puţin două ori) vei putea totuşi să plăteşti cina romantică fără să fi nevoit să împrumuţi bani de la partenera ta.
  • Găseşte-ţi o slujbă bănoasă
Cu toate că au salarii de nimic, româncele se aşteaptă ca partenerii lor să le ţină în puf şi să le cumpere lucruri foarte scumpe.
  • Găseşte-ţi un loc unde să stai singur
Majoritatea românilor locuiesc cu părinţii, aşa că dacă îi vei o feri unei femei un loc departe de părinţii ei vei fi considerat o partidă foarte bună.
  • Nu te îmbăta niciodată
Dacă vei consuma cantităţi impresionante de bere ieftină românească într-o singură noapte, femeile din România vor avea mari semne de îndoială legate de capacitatea ta de a le face fericite. În plus, părinţii lor te vor privi cu siguranţă încruntaţi, cu suspiciune.


Mi s-a părut jignitor ca un om venit să trăiască în ţara noastră, care a ales să se căsătorească cu o româncă şi-şi câştigă existenţa educând copii de-ai noştri, să scrie asemenea "sfaturi". Dar, mai urâtă mi s-a părut reacţia bărbaţilor români, care au comentat pe site-ul realitatea.net că are dreptate englezul, că noi, româncele, suntem curve, suntem interesate de bani, suntem ca asistentele TV dornice de averi etc.. Pentru aceştia am un singur răspuns: şi mamele voastre sunt tot românce, la fel cum sunt sau vor fi şi fiicele voastre! 
Îmi pare rău să observ că tot mai puţini bărbaţi reuşesc să vadă dincolo de faţada afişată la TV. Lăsând la o parte că eu nu mă simt şi nu mă comport ca o curvă, mă gândesc la mama mea care de mai bine de două decenii se trezeşte la 6.00 dimineaţa, să nu întârzie la lucru, munceşte opt ore, iar când se întoarce acasă, face mâncare, curat, apoi trânteşte capul pe pernă, obosită şi cu gândul că a doua zi o va lua de la capăt. De ce sunt jignite în halul ăsta româncele, când există milioane ca mama mea şi numai câteva sute sau mii ca asistentele TV?! Şi de ce n-ar avea dreptul o femeie care îngrijeşte de casă şi de familie să primească o floare în semn de apreciere?! Poate şi ea cumpără o bere sau altceva ce ştie că-i place soţului. Se pare că mulţi au uitat că o relaţie presupune ca doi oameni să încerce să se facă reciproc fericiţi... 


Mai mult, dacă mi-e foame şi intru să mănânc, singură fiind, sunt prostituată, vânez bărbaţi cu bani?! Câtă îngustime a gândirii!


Îmi  doresc să cred că au postat comentarii numai bărbaţii nepotriviţi şi că nu este o gândire unanimă...

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Atitudine de week-end

sursa: http://haioase.hartancui.ro/wp-content/uploads/2010/11/Poze-haioase-obosit.jpg

Atitudine de week-end

sursa: http://haioase.hartancui.ro/wp-content/uploads/2010/11/Poze-haioase-obosit.jpg

marți, 22 noiembrie 2011

Bărbat deghizat în femeie invalidă, pentru succes la cerşit

Am mai scris cu ceva timp în urmă despre cerşetorii care profită, prin diverse tertipuri, de naivitatea şi mila oamenilor şi fac adevărate averi pe seama lor. De data aceasta, am aflat de la PRO TV că un individ se dădea drept femeie invalidă, pentru a trezi compasiunea celorlalţi şi făcea până la 100 de lei pe zi, prin această înşelăciune. Prin urmare, dragi cititori, nu mai picaţi în plasa celor care întind mâna. Să se ducă la serviciu şi să câştige între 600 şi 1.200 de lei, ca majoritatea cetăţenilor, care se spetesc pe aceşti bani, nu să se bucure de zeci de milioane pentru simplul fapt că întind mâna. Din păcate, omenia este taxată grav în România, aşa că aveţi grijă faţă de cine o arătaţi!

Dacă vreţi să-l vedeţi pe "protagonist", daţi click aici, iar pentru postarea mai veche, daţi
aici!

luni, 21 noiembrie 2011

O nouă avertizare: aveţi grijă la vânzătorii de maşini de pe internet

Astăzi am pregătit un material despre trei făgărăşeni care au dat avansuri de mii de euro, prin intermediul unor conturi bancare, pentru nişte maşini pe care nu le-au mai primit, întrucât "vânzătorii", contactaţi online, au dispărut pur şi simplu. Oamenii au depus plângere la Poliţie, dar sunt slabe şanse să fie găsiţi escrocii şi să-şi primească banii înapoi.
Nu sunt cazuri izolate, aşa că aveţi grijă! Oamenii în cauză au dat banii pentru că "vânzătorii" i-au făcut să creadă că aşa li se vor păstra maşinile... Nu mai credeţi aşa ceva! Dacă vă place atât de mult o maşină, mai bine conveniţi ca în următoarele 24 de ore să mergeţi şi s-o luaţi cu acte în regulă. Dar şi aşa puteţi risca să fie vorba despre o maşină furată, aşa că cel mai bine este să nu vă pripiţi când vine vorba despre o achiziţie atât de costisitoare!

Acum vreo două luni, oameni din toată ţara au venit la Braşov, la sediul unei firme de la care trebuia să primească maşini de lux, pentru care dăduse aconturi de până la 60.000 de lei, dar de la care n-au primit nimic. Clădirea era ferecată, pe patron nu-l cunoştea nimeni, precontractele fuseseră semnate de o secretară... Poliţiştii cercetează acum cazul... Păţiţii nu mai speră să-şi recupereze banii. Greşeala lor a fost că au găsit firma pe internet şi au crezut ce promova aceasta pe site: că-şi vor putea cumpăra maşini de lux în leasing, aduse din Germania sau Belgia, la preţuri foarte mici, doar cu buletinul, fără dobândă. Până acum, maşinile de lux au rămas numai nişte imagini pe monitorul calculatoarelor, în timp ce banii s-au evaporat. Foarte puţini au şi primit autoturismele comandate, dar având alte dotări şi culori decât cele cerute...

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Sperietură în staţia de autobuz

În timp ce aşteptam astăzi în staţia de autobuz, să merg spre casă de la serviciu, s-a apropiat de mine un bărbat la vreo 50-60 de ani, mult mai înalt decât mine şi cu siguranţă necunoscut, care m-a întrebat de ce stau la margine de bănci, când staţia propriu-zisă este puţin mai încolo. Pentru că m-a luat prin surprindere (nici măcar nu băgasem de seamă că este cineva lângă mine), l-am rugat să repete, apoi i-am răspuns că stau aşa ca să văd mai bine numerele autobuzelor, în cazul în care vin mai multe deodată. Omul s-a uitat puţin la mine, apoi mi-a zis "Ştii, eşti frumuşică tare"... În acel moment, parcă am simţit un fior neplăcut pe şirea spinării şi am început să mă rog în gând să apară o dată un autobuz care să mă ducă spre Prund. De obicei ştiu să primesc un compliment, dar venind de la acel om, simţeam că ceva este în neregulă. În fine, pentru că nu venea maşina, i-am răspuns politicos, încercând să trec peste ceea ce-mi spuse el, "Îngheţată sunt sigur, la cât de frig este". "Da, poate îngheţată, dar şi frumuşică", a replicat cu zâmbetul pe buze, întrebându-mă apoi "Unde mergi?", fără să-i pese că eu răspundeam încurcată. Deja mi se părea prea mult... Ce om necunoscut, întreg la minte, de vreo 50-60 de ani, se apropie de o fată de 23 de ani, o complimentează, apoi o întreabă unde merge?! În capul meu era tot acelaşi răspuns: "nici unul, deci sigur este vreun pervers sau beat"... Prin urmare,  vroiam în disperare să vină un autobuz folositor... Şi, până să-i răspund în vreun fel, am observat că, într-adevăr, se apropia 52-ul, aşa că i-am spus în grabă "trebuie să plec, îmi vine maşina"... El a zâmbit, apoi am văzut că vine după mine... Normal, s-a urcat şi el în 52... Tot mai speriată, am căutat cu privirea două scaune apropiate, dintre care unul să fie ocupat (nu cumva să se poată aşeza lângă mine)... Al naibii autobuz era aproape gol, când de obicei este plin de lume... În tot autobuzul exista un singur asemenea loc, lângă un băiat, în rest erau fie ambele goale, fie ambele ocupate. M-am aşezat lângă tânărul în cauză, gândindu-mă că fie stau lângă el, fie am parte conversaţia cu omul străin. Am ales prima variantă, dar, spre ghinionul meu, locurile din spate erau libere, aşa că bărbatul din staţie s-a aşezat chiar în spatele meu. La un moment dat, l-am auzit întrebându-mă tare "deci stai în Prund, nu?!" Ceilalţi oameni au întors imediat privirea spre noi ... Mai încurcată decât în staţie, am spus "Da, oarecum"... În gând, deja trecusem de la rugile să vină autobuzul la acelea să coboare înaintea mea, dar staţiile se împuţinau, iar el tot nu se dădea jos. Când am ajuns la ante-penultima staţie, plănuiam să intru într-un magazin, ca să văd dacă chiar mă urmăreşte sau este doar o coincidenţă şi am aşteptat întâmplător aceeaşi maşină. Dar dacă mă urmăreşte, ce mă fac? Pot să mă duc la poliţiştii care supraveghează Piaţa Prundului, dar o să mă creadă nebună... Pe de altă parte, nu pot să risc şi  să merg acasă fără să mă asigur că nu mă urmăreşte, că străduţa pe care urc spre casă este aproape pustie şi deja se întunecă, este şi ceaţă... Cele mai negre gânduri mi-au trecut prin cap în doar câteva secunde, când, înainte de penultima staţie, s-a ridicat şi s-a aplecat la urechea mea, spunându-mi "Mult noroc" şi încâ vreo câteva cuvinte pe care nu le-am perceput... Am crezut uşurată că va coborî cu o staţie înainte de mine, dar nu. S-a poziţionat în faţa scaunelor şi se uita spre mine. Am încercat pe cât posibil să-i evit privirea, iar când am ajuns în staţie, am gândit că poate va coborî înainte, fiind chiar lângă uşă. Dar nu, a rămas în urma mea şi nici măcar nu ştiu dacă, într-un final, s-a dat jos din autobuz. Tot ce ştiu este că am păşit grăbită spre casă. M-am uitat înapoi numai după câteva zeci de metri şi, spre bucuria mea, n-am observat pe nimeni în spate. Apoi am trecut pe lângă doi poliţişti care supravegheau zona şi m-am simţit uşurată că n-am fost nevoită să le cer ajutorul.

Nu ştiu dacă am exagerat, iar omul pur şi simplu a vrut să mă complimenteze, fără să aibă intenţii ascunse, sau dacă a existat un motiv de îngrijorare, dar cu singuranţă nu mai vreau să trec prin aşa ceva încă o dată!!!

A SUNAT!