Sperietură în staţia de autobuz

În timp ce aşteptam astăzi în staţia de autobuz, să merg spre casă de la serviciu, s-a apropiat de mine un bărbat la vreo 50-60 de ani, mult mai înalt decât mine şi cu siguranţă necunoscut, care m-a întrebat de ce stau la margine de bănci, când staţia propriu-zisă este puţin mai încolo. Pentru că m-a luat prin surprindere (nici măcar nu băgasem de seamă că este cineva lângă mine), l-am rugat să repete, apoi i-am răspuns că stau aşa ca să văd mai bine numerele autobuzelor, în cazul în care vin mai multe deodată. Omul s-a uitat puţin la mine, apoi mi-a zis "Ştii, eşti frumuşică tare"... În acel moment, parcă am simţit un fior neplăcut pe şirea spinării şi am început să mă rog în gând să apară o dată un autobuz care să mă ducă spre Prund. De obicei ştiu să primesc un compliment, dar venind de la acel om, simţeam că ceva este în neregulă. În fine, pentru că nu venea maşina, i-am răspuns politicos, încercând să trec peste ceea ce-mi spuse el, "Îngheţată sunt sigur, la cât de frig este". "Da, poate îngheţată, dar şi frumuşică", a replicat cu zâmbetul pe buze, întrebându-mă apoi "Unde mergi?", fără să-i pese că eu răspundeam încurcată. Deja mi se părea prea mult... Ce om necunoscut, întreg la minte, de vreo 50-60 de ani, se apropie de o fată de 23 de ani, o complimentează, apoi o întreabă unde merge?! În capul meu era tot acelaşi răspuns: "nici unul, deci sigur este vreun pervers sau beat"... Prin urmare,  vroiam în disperare să vină un autobuz folositor... Şi, până să-i răspund în vreun fel, am observat că, într-adevăr, se apropia 52-ul, aşa că i-am spus în grabă "trebuie să plec, îmi vine maşina"... El a zâmbit, apoi am văzut că vine după mine... Normal, s-a urcat şi el în 52... Tot mai speriată, am căutat cu privirea două scaune apropiate, dintre care unul să fie ocupat (nu cumva să se poată aşeza lângă mine)... Al naibii autobuz era aproape gol, când de obicei este plin de lume... În tot autobuzul exista un singur asemenea loc, lângă un băiat, în rest erau fie ambele goale, fie ambele ocupate. M-am aşezat lângă tânărul în cauză, gândindu-mă că fie stau lângă el, fie am parte conversaţia cu omul străin. Am ales prima variantă, dar, spre ghinionul meu, locurile din spate erau libere, aşa că bărbatul din staţie s-a aşezat chiar în spatele meu. La un moment dat, l-am auzit întrebându-mă tare "deci stai în Prund, nu?!" Ceilalţi oameni au întors imediat privirea spre noi ... Mai încurcată decât în staţie, am spus "Da, oarecum"... În gând, deja trecusem de la rugile să vină autobuzul la acelea să coboare înaintea mea, dar staţiile se împuţinau, iar el tot nu se dădea jos. Când am ajuns la ante-penultima staţie, plănuiam să intru într-un magazin, ca să văd dacă chiar mă urmăreşte sau este doar o coincidenţă şi am aşteptat întâmplător aceeaşi maşină. Dar dacă mă urmăreşte, ce mă fac? Pot să mă duc la poliţiştii care supraveghează Piaţa Prundului, dar o să mă creadă nebună... Pe de altă parte, nu pot să risc şi  să merg acasă fără să mă asigur că nu mă urmăreşte, că străduţa pe care urc spre casă este aproape pustie şi deja se întunecă, este şi ceaţă... Cele mai negre gânduri mi-au trecut prin cap în doar câteva secunde, când, înainte de penultima staţie, s-a ridicat şi s-a aplecat la urechea mea, spunându-mi "Mult noroc" şi încâ vreo câteva cuvinte pe care nu le-am perceput... Am crezut uşurată că va coborî cu o staţie înainte de mine, dar nu. S-a poziţionat în faţa scaunelor şi se uita spre mine. Am încercat pe cât posibil să-i evit privirea, iar când am ajuns în staţie, am gândit că poate va coborî înainte, fiind chiar lângă uşă. Dar nu, a rămas în urma mea şi nici măcar nu ştiu dacă, într-un final, s-a dat jos din autobuz. Tot ce ştiu este că am păşit grăbită spre casă. M-am uitat înapoi numai după câteva zeci de metri şi, spre bucuria mea, n-am observat pe nimeni în spate. Apoi am trecut pe lângă doi poliţişti care supravegheau zona şi m-am simţit uşurată că n-am fost nevoită să le cer ajutorul.

Nu ştiu dacă am exagerat, iar omul pur şi simplu a vrut să mă complimenteze, fără să aibă intenţii ascunse, sau dacă a existat un motiv de îngrijorare, dar cu singuranţă nu mai vreau să trec prin aşa ceva încă o dată!!!