Deşi ştim că trece timp din viaţa noastră, pe care nu-l vom putea recupera niciodată, avem momente în care ne dorim să treacă repede câteva ore, sau zile, ori chiar luni şi ani, până la o anumită clipă, pe care ne-o imaginăm că va fi magică. Ei bine, cam prin asta trec eu şi îmi vine să muşc din calendar, ca să mai dispară din toamnă, să vină decembrie, să pot număra ore, şi nu săptămâni, până la acea zi. Am alături prietene bune care încearcă să mă îmbărbăteze, am serviciul, caut cărţi şi filme, fac curat etc. sperând că pot face mai uşoară aşteptarea, dar când îţi lipseşte ceva din suflet, nu poţi înlocui cu nimeni şi cu nimic. Mai rău este că nu suport despărţirile temporare şi nu reacţionez frumos la ele, ci tind să rănesc persoana care pleacă (poate în speranţa inconştientă că aşa nu-i voi duce lipsa atât de tare, deşi dorul doare la fel şi nu ştiu cum să-i fac faţă) şi aşa mă mai aleg şi cu un sentiment incredibil de urât de vină.
Pe de-o parte, aş pune mâna pe telefon să-l sun, pe de alta, când îmi amintesc că, auzindu-i vocea, mai tare sufăr, pentru că tot departe rămâne, renunţ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu